Ceaiul japonez Kukicha
Dacă îţi plac ceaiurile verzi, ai toate şansele să te îndrăgosteşti de Kukicha (茎茶) un delicat ceai verde japonez, cu aromă dulce - vegetală. Înainte de toate, cred că se cuvine să menţionăm căteva curiozităţi despre acest ceai special:
Kukicha este ceaiul recomandat în dieta macrobiotică, care îşi are originile tot în Japonia. Dieta macrobiotică presupune consumul de mâncare naturală, organică, în cea mai mare parte de origine vegetală (se recomandă şi consumul de peşte) şi o viaţă traită simplu şi armonios, în care elementele yin şi yang sunt în echilibru;
Kukicha este ceaiul cu cel mai ridicat conţinut de calciu: o ceaşcă de ceai Kukicha conţine de până la 13 ori mai mult calciu decât un pahar cu lapte;
Kukicha are cel mai scăzut conţinut de teină (între 0,5 și 1% ) din gama ceaiurilor verzi. De aceea se poate consuma pe tot parcusul zilei, inclusiv seara. Acesta este motivul pentru care acest ceai poate fi consumat şi de către copii;
Acest tip de ceai este foarte bogat în vitamine şi minerale. O cană de ceai Kukicha conţine de 2.5 ori mai multă vitamina C decât o portocală;
Se spune despre Kukicha ca este un minunat digestiv care poate fi consumat după orice masă. Ajută digestia şi accelerează arderea grăsimilor;
Ceaiul Kukicha are un conținutul ridicat de L-teanină, infuzia rezultată fiind o băutură cu adevărat alcalinizantă.
Kukicha - o infuzie dulce din crenguţe tinere de ceai
Ceaiul Kukicha este apropiat la gust cu celebrul ceai japonez Sencha. Totuşi, Kukicha se remarcă printr-o dulceaţă aparte şi o aromă mai "light", destul de diferită în comparaţie cu alte ceaiuri verzi japoneze. Inclusiv mirosul infuziei este diferit. Încercaţi şi veţi observa imediat diferenţa, în cazul în care consumaţi regulat ceai verde.
Ca orice alt ceai, Kukicha este produs din planta de ceai Camellia Sinensis, însă nu din frunzele acestei plante, ci din codiţele, rămurelele şi tulpinile tinere. Kukicha este cunoscut ca fiind infuzia obţinută din crenguţe tinere de ceai.
"Materia primă" pentru producţia de Kukicha provine în mod obişnuit din "materia primă" pentru Sencha sau Matcha. Atunci când provine din producția de Gyokuro, aceasta poartă numele de Karigane. Evident, Kukicha produs din Gyukuro este cel mai bun Kukicha din punct de vedere al calității. În schimb, Kukicha produs din Bancha va fi un ceai de calitate foarte scăzută, așadar, aveți grijă ce cumparaţi si mai ales de unde cumpăraţi acest ceai.
Cum se infuzează Kukicha
Fie că dorim să infuzăm ceai simplu Kukicha (Green Stem Tea) sau ceai Kukicha prăjit (Brown Stem Tea - Roasted tea) este recomandat să respectăm următoarele reguli simple:
Folosiţi o apă cât mai curată pentru infuzie (în niciun caz apă de la robinet, plină de clor, deoarece rataţi infuzia);
Folosiţi 2 linguriţe de ceai Kukicha (aproximativ 5 grame de ceai) pentru 2 ceşcuţe mici de ceai (300 - 400 ml);
Apa se toarnă în ceainic cu mişcări circulare peste tulpinile tinere şi rămurelele de ceai. Folosiţi cu încredere un ceainic japonez - Kyusu - pentru infuzii rapide, reuşite;
În general, în cazul ceaiurile japoneze nu se acoperă vasul în care se realizează infuzia. În schimb, se pot privi frunzele cum îşi schimbă aspectul - un mic spectacol în ceaşca ta de ceai şi un moment de relaxare;
Timpul de infuzare recomandat pentru Kukicha: sub 1 minut (ideal între 30 şi 40 secunde), cu apa adusă la temperatura de aproximativ 70 ° C;
Foarte important: nu aruncaţi Kukicha după prima infuzie. Acest tip de ceai se infuzează de 3 - 4 ori.
Recomandări timpi infuzare:
1. Prima infuzie: între 30 secunde şi maxim 1 minut;
2. A doua infuzie: 1 minut;
3. A treia infuzie: între 1 minut şi 1,5 minute;
4. A patra infuzie (opţional): minim 2 minute.Important:
Niciodată ceaiul verde nu se infuzează în apă clocotită, fiartă. Doar în acest caz nefericit infuzia va avea un gust amar, neplăcut. De fapt, ceaiul verde nu ar trebui să aibă gust amar niciodată.
Cine ar trebui să bea Kukicha:
Cunoscătorii şi iubitorii de ceai, deoarece le oferă un gust nou, original, subtil, diferit de orice alt tip de infuzie
Copiii şi persoanele în vârstă deoarece are un conţinut foarte mic de teină
Persoanele care au carenţe de calciu şi vitamina C
Persoanele interesate de o viaţă sănătoasă şi de o dietă macrobiotică
Persoanele care doresc să slăbească şi să-şi accelereze digestia şi arderea grăsimilor.
Ce alte tipuri de ceai verde japonez poţi experimenta:
Gyokuro (cel mai apreciat ceai japonez, este cel mai scump şi cel mai bun ceai japonez), Matcha (pudra verde bogată în antioxidanţi, folosită în mod tradiţional la Ceremonia Ceaiului Japonez), Sencha (un ceai japonez de zi de zi), Bancha (un ceai de o calitate inferioară, cu puţină teină; recomandat şi copiilor), Houjicha (un ceai inventat în anul 1920 de către un comerciat din Kyoto care nu ştia ce sa facă cu un surplus de frunze de ceai învechit; i-a venit ideea inspirată să îl prăjească şi astfel a luat naştere Houjicha), Genmaicha (un ceai de calitate medie, un Bancha amestecat cu orez brun).
Ceaiuri mai rare japoneze pe care nu le-am încercat până acum: Fuji Yama, Ureshinocha, Kawanecha. Dacă le găsiţi, nu ezitaţi să le degustaţi.
Surse documentare:
https://www.youtube.com/watch?v=N1bviR4Qbq8
The Tea Companion (Connoisseur's Guides), Jane Pettigrew, 2004,
Ceaiul Pu Erh este probabil cel mai nobil ceai chinezesc, o adevărată comoară ascunsă a provinciei Yunnan. Cu o fascinantă poveste pe care te invit s-o (re)citeşti aici, Pu Erh este un ceai unic în lume, caracterizat printr-o aromă specifică, puternică, ce ne duce cu gândul la energia pământului.
Este cunoscut faptul că toţi iubitorii de ceai de lume apreciază ceaiul Pu Erh. Dar este adevărat: pentru a aprecia cu adevărat savoarea ceaiului Pu Erh este nevoie de o anumită "educaţie a gustului".
Ce este ceaiul Pu Erh şi ce-l face unic?
Ceaiul Pu Erh se obţine din planta de ceai Camellia Sinensis din regiunea Pu’er, Yunnan, China. Aşadar, când spunem "Pu Erh" ne gândim imediat la cea mai renumită regiune producătoare de ceai din China: Yunnan, care se laudă cu cei mai vechi arbori de ceai sălbatici.
Particularitatea acestui ceai constă în faptul ca este similar vinului: cu cât este mai vechi, cu atât este mai bun (şi mai scump). În urma învechirii care poate dura până la 25 de ani, gustul uşor amar şi astringent se estompează, iar aroma se înnobilează.
Cum se prepară Pu Erh, ceaiul "viu"?
Procesul de producţie al ceaiului Pu Erh este fascinant. Am urmărit pe YouTube mai multe filmuleţe despre acest proces meticulos, cu tradiţie în Yunnan şi am văzut cum din 40 de kg de frunze de ceai proaspăt culese au rezultat în jur de 3 kilograme şi jumătate de ceai numai bun de infuzat şi savurat.
Sunt două aspecte foarte importante în pregătirea acestui tip de ceai pe care producătorii le respectă cu sfinţenie:
În primul rând, întotdeauna frunzele de ceai care se vor transforma în Pu Erh sunt uscate la soare, în aer liber. Mângâierea razelor de soare face diferenţa în cazul acestui ceai veritabil (ca şi în cazul faimosului ceai japonez Gyokuro).
În al doilea rând, frunzele de ceai pentru Pu Erh rămân "vii" , adică îşi continuă procesul de fermentaţie şi după ce procesul de producţie se finalizează. Aşadar, frunzele de ceai pentru Pu Erh sunt expuse la temperaturi mai mici pentru ca enzima responsabilă pentru oxidare să nu fie complet dezactivată. Doar astfel Pu Erh rămâne un ceai "viu" care îşi continuă procesul de fermentaţie peste ani.
Pe scurt, procesul de producţie trece prin următoarele etape:
• Foloseşte un ceainic de cea mai bună calitate. Ceramica în care se infuzează acest tip de ceai contează pentru că îi intensifică bogaţia de arome şi de gusturi.
• Foloseşte apă de cea mai bună calitate, nu de la chiuvetă, care este plină de clor şi dezactivează substanţele benefice din frunza de ceai. Alege o apa plată, cât mai alcalină.
• Încălzeşte cu apă fierbinte ceainicul şi ceştile pe care le vei folosi pentru infuzie - pentru a nu exista diferenţe de temperatură între infuzie şi ceramică.
2 tipuri de ceai Pu Erh
Există două tipuri de ceai Pu Erh:
• Sheng (raw /brut) – deloc sau foarte putin oxidat înainte de a fi presat în diverse forme;
• Shu (copt sau învechit) – oxidat, mai mult sau mai puţin, apoi comprimat sau lăsat în formă liberă.
Ceaiul Sheng neînvechit este de multe ori considerat o varietate de ceai verde, iar ceaiul Pu-Erh Shu şi cel Sheng învechit sunt considerate ceaiuri negre. Aşadar, putem spune ca Pu Erh-ul este de două feluri: verde şi negru.
Pentru a obține Pu-erh de tip sheng (crud), frunzele sunt aburite, comprimate în forme diverse și depozitate în camere uscate, care permit o oxidare lentă. Multe micro-organisme participă la desăvârșirea aromelor ceaiului Pu-erh.
Ceaiul de tip shu este obținut prin oxidarea forțată a frunzelor: acestea sunt întinse, stropite cu apă și lăsate să se oxideze câteva zile până la o lună. După oxidare urmează tratarea cu abur fierbinte și presarea în forme.
Cum se infuzează Pu Erh
Sfaturi preliminare:
• Foloseşte un ceainic de cea mai bună calitate. Ceramica în care se infuzează acest tip de ceai contează pentru că îi intensifică bogaţia de arome şi de gusturi.
• Foloseşte apă de cea mai bună calitate, nu de la chiuvetă, care este plină de clor şi dezactivează substanţele benefice din frunza de ceai. Alege o apa plată, cât mai alcalină.
• Încălzeşte cu apă fierbinte ceainicul şi ceştile pe care le vei folosi pentru infuzie - pentru a nu exista diferenţe de temperatură între infuzie şi ceramică.
Pasul 1: Pregăteşte apa
Adu-o la 95 grade Celsius. Sau 100 grade Celsius. Dar reţine: nu lasa niciodată apa să clocotească pentru infuzarea niciunui tip de ceai, nici măcar pentru ceaiul negru.
Pasul 2: Pregăteşte ceaiul
Pune 5 - 10 grame de ceai Pu Erh într-un ceainic mic, de maximum 500 ml.
Pasul 3: Încălzeşte ceramica
Încălzeşte ceainicul şi cănile pentru ceai cu apă fierbinte pe care apoi o arunci.
Pasul 4: Spală ceaiul Pu Erh
Spală ceaiul adăugând apa fierbinte în ceainic până acoperi frunzele de ceai. Agită ceainicul de 4 - 5 ori rapid, aruncă apa în care ai "înmuiat" frunzele. Reţine: timpul alocat spălării ceaiului nu trebuie să depăşească niciodată 10 secunde.
Pasul 5: Adaugă 500 ml apa fierbinte peste 5- 10 grame ceai Pu Erh pentru maximum 50 secunde. Repetă.
Adaugă 500 ml de apă fierbinte şi lasă la infuzat ceaiul pentru 30 - 50 de secunde, nu mai mult! În funcţie de tipul de ceai, Pu Erh se pretează la mai multe infuzii.
Pasul 5: Savurează infuzia/ infuziile
Bucură-te de unul dintre cele mai apreciate ceaiuri din lume: Pu Erh la tine în ceaşcă! Un privilegiu, o bucurie!
Degustă şi observă particularităţile infuziei: ceaiul are un miros destul de puternic, predominant este cel de pământ, mai ales la primele infuzii. Infuzia miroase a scoarţă de copac si are o culoare destul de închisă, spre roşu, o culoare absolut superbă.
La primele infuzii gustul poate fi uşor uşor amărui, dar se simt şi nuanţe dulci, cu nuanţe vagi fructate. De la infuzia a treia se simte mai puternic gustul dulce şi apoi cel de pământ şi apar şi nuanţele fructate. O minune!
Cum se depozitează ceaiul Pu Erh
Ambele tipuri de ceai se depozitează în locuri ventilate şi uscate, ferite de lumina soarelui, unde stau la oxidat vreme de mai mulţi ani, gustul catifelându-se în urma acestui proces. Ceaiul Shu necesită 15 ani pentru a atinge calitatea sa cea mai bună, iar cel Sheng devine mai bun an după an, daca este păstrat în condiţii optime.
*Bibliografie articol – documentare:
https://www.youtube.com/watch?v=QE-aXKxPagY
https://www.youtube.com/watch?v=ThOL272oEqI
https://www.youtube.com/watch?v=d2BekCvAZqM
https://www.youtube.com/watch?v=mM-8tHNeDu4
India este al doilea producător de ceai din lume, după China, cu mai mult de 13.000 de grădini de ceai şi mai mult de 2 milioane de indieni care lucrează în această industrie.
India este recunoscută la nivel mondial pentru producţia impresionantă de ceai negru. Doar o mică cantitate de ceai verde se produce aici, în mod special pentru piaţa din Afganistan (în Kangra Valley, la nord de Delhi).
Culturile de ceai din India sunt responsabile pentru 30% din producţia mondială de ceai negru şi pentru 65% din productia de ceai CTC (ceai obţinut prin metoda "zdrobire, sfâşiere şi încreţire").
Grădină de ceai din Darjeeling
The Tea Board of India - agenţie guvernamentală care sprijină şi reglementează industria de ceai din India
Agenţia guvernamentală The Tea Board of India înfiinţată în anul 1953 pentru a promova şi reglementa cultivarea, procesarea şi exporturile cu ceai indian a dezvoltat strategii pe termen lung pentru a păstra reputaţia celor trei specialităţi importante de ceai indian: Darjeeling, Assam şi Nilgiri care sunt adevărate branduri de ţară.
Cererea de ceai indian a înregistrat o creştere atât de mare, încât mulţi comercianţi au ajuns să vândă ceai cu eticheta "Pure Darjeeling", "Pure Assam" sau "Pure Nilgiri" care nu erau de fapt ceaiuri autentice indiene, ci combinaţii cu alte sortimente de ceaiuri, de obicei mai ieftine şi de o calitate mai slabă. Se ştie faptul că la nivel mondial se comercializează frecvent alte ceaiuri cu denumirea celor trei sortimente indiene celebre.
Tocmai pentru a proteja cele trei sortimente, The Tea Board of India a introdus trei logo-uri distincte pe pachetele de ceai. Prezenţa acestor logo-uri reprezintă o garanţie a calităţii şi a faptului că plicurile conţin 100% ceai din Darjeeling, Assam sau Nilgiri, certificate The Tea Board of India.
Logo-ul Darjeeling ilustează un profil de femeie indiană care ţine în mână două frunze şi un mugure de ceai.
Logo-ul Assam ilustrează rinocerul cu un corn care trăieşte în Valea Brahmaputra din Assam.
Şi logo-ul Nilgiri ilustrează crestele muntoase "ondulate" din Blue Mountains (Nilgiri), din sudul Indiei.
Aceste simboluri ajută iubitorii de ceai din întreaga lume să deosebească ceaiurile autentice de cele false.
Exporturile de ceai indian
Specificul exporturilor s-a schimbat din anul 1947 (anul în care India şi-a recăpătat independenţa) până în prezent. Atunci principalul cumpărător era Anglia (140.214 - 63.3% din totalul exporturilor) şi foarte mici cantităţi ajungeau în Europa de Est şi câteva state arabe.
Astăzi, principalele pieţe pentru ceaiul indian sunt: Iran, Polonia, Egipt, în timp ce exporturile către Marea Britanie au scăzut la 15,7% din totalul exporturilor. În ultimii ani, chiar şi Japonia, una dintre cele mai importante ţări producatoare de ceai pare interesată de Darjeeling şi Nilgiri.
Grădinile de ceai din regiunea Assam - locul unde "s-a născut" ceaiul indian
În India, plantaţiile de ceai cresc de-a lungul Văii Brahmaputra (cea mai mare regiune producătoare de ceai din lume). În anul 1993, cele 2.000 grădini de ceai din Assam au produs un record de 444.231 tone de ceai - 53% din producţia record a Indiei de 835.552 tone.
Valea Brahmaputra are 193 km la est de Darjeeling şi se învecinează cu China, Burna, Bangladesh. Zona este ploioasă, dar şi foarte călduroasă. Această combinaţie de umiditate şi căldură ajută foarte mult frunzele de ceai să capete o aromă unica şi astfel se produc unele dintre cele mai rafinare ceaiuri din lume.
Sezonul de cules durează din iulie până în septembrie, când peste 1000 de culegatori lucreaza opt ore pe zi în grădini, in conditii grele. Viaţa culegătorilor nu este uşoară şi sunt supuşi multor pericole: şerpi, insecte, căldură sufocantă, ca să nu mai vorbim despre coşurile grele, pline cu frunze de ceai proaspete pe care trebuie sa le care pe cap.
Sortimentele de ceai Assam sunt:First Flush Assam (se culeg în luna martie), Second Flush Assam (se culeg începând cu luna iunie, plus producţia principală din iulie - septembrie).
În general, ceaiul Assam se serveşte dimineaţa, fiind un ceai negru. Se potriveşte de minune cu bacon, şunca şi peşte afumat.
Sortimentul Assam Green este rar, se produce în cantităţi mici (mai putin de 1% din cantitatea totală de ceai produs in India). Ceaiul verde indian este neobişnuit de dulce, light şi merită încercat!
Grădinile de ceai din regiunea Darjeeling
La poalele munţilor Himalaya, în nordul Indiei se regăsesc grădinile Darjeeling ce oferă privelişti spectaculoase. Într-o zi senină, din grădinile de ceai din Darjeeling se pot admira în depărtare crestele munţilor Everest.
Cuvântul “Darjeeling” înseamnă “Ţinutul Furtunilor”, iar grădinile în care se cultivă ceaiul se află la altitudini înalte ( între 1.000 - 2.000 m). În această regiune plouă mult, iar vara, când este foarte cald, se instalează bruma de dimineaţă până seară. Această particularitate climatologica a regiunii acţionează asupra gustului specific al ceaiului Darjeeling. Dimineţile răcoroase, cu ceaţă, ploile abundente, terasele pe care se regăsesc plantaţiile, calitatea solului, puritatea aerului sunt factori care influenţeaza decisiv calitatea ceaiului produs în această regiune, cu o aromă unică în lume.
Ceaiul Darjeeling este cunoscut printre iubitorii de ceai ca "Şampania Ceaiului". Aceasta denumire i-a fost atribuită datorită gustului subtil de Muscat.
Majoritatea plantatiilor de ceai din Darjeeling au la baza sortimente de Camellia sinensis chinezeşti sau hibrizi din arbuşti Assam. Sortimentul chinezesc este mai rezistent la temperaturi joase (pentru zona de nord a Indiei). În sud, unde avem altitudini mai joase, plantaţiile au la bază sortimentul de ceai assamica.
În Darjeeling sunt 102 grădini care produc 16.534 tone de ceai pe an. Doar femeile culeg delicatele frunze de ceai în condiţii grele, de la primele ore ale dimineţii, pe terase care uneori au înclinaţii de 45 grade. Ceaiul este cules din aprilie, până în octombrie. Abia în martie, anul viitor cresc următoarele plante.
În luna aprilie se culege First Flush Darjeeling, iar preţurile cu care se comercializează sunt foarte mari. În aprilie şi mai se culege sortimentul In - Between Darjeeling. Acesta se găseşte foarte rar şi se bea întotdeauna fără lapte. În perioada mai - iunie se culege Second Flush Darjeeling. Mulţi consideră că Second Flush Darjeeling sunt ceaiuri mai bune decât First Flush Darjeeling. Gustul ceaiurilor Second Flush este mai fructat, mai puţin astringent, mai matur, mai aromat.
Este important de reţinut faptul că din mijlocul lunii iunie, până în septembrie este sezonul musonic în India, iar ceaiul cules în această perioadă capricioasă are un standard de calitate superior.
În octombrie şi noiembrie se culege sortimentul Darjeeling Autumnals. De asemenea, acesta este un ceai de foarte bună calitate. Infuzia are o culoare mai închisă decât infuzia cu ceaiuri culese mai devreme.
Deşi în Darjeeling se produce ceai negru, s-a dezvoltat uşor uşor şi productia de ceai verde datorită creşterii interesului pentru beneficiile aduse sănătăţii. Aşadar, se produce şi Darjeeeling Green în cantităţi foarte mici.
Pentru Darjeeling Blend sunt combinate ceaiuri culese în sezoane diferite, din grădini diferite. În aceste amestecuri sunt adăugate arome distincte.
Grădinile de ceai din Nilgiri
Nilgiri, denumită şi "Blue Mountains" este o zonă deosebit de frumoasă din sud-vestul Indiei, cu păduri dense, elefanţi şi vegetaţie sălbatică. Grădinile de ceai din această regiune sunt situate la altitudini mari care ajung până la 2634 m (între 1.000 si 2.634 m altitudine).
Este a doua regiune producătoare de ceai din India, dupa Assam, cu o producţie de 61.729 tone de ceai anual.
Ceaiurile din Nilgiri sunt puternice, echilibrate. Acestea sunt folosite de multe ori ca bază pentru amestecurile de ceaiuri mai "light".
Citeste mai multe despre istoria ceaiului in India si despre cum se prepara un veritabil "chai" indian AICI.Bibliografie:
The Tea Companion (Connoisseur's Guides), Jane Pettigrew, 2004
Sencha este este cel mai popular ceai din Japonia și producția acestuia reprezintă 80% din totalul producției de ceai din Țara Soarelui Răsare.
Japonezii iubesc Sencha pentru aroma „ascuțită”, ușor astringentă, florală și pentru beneficiile aduse sănătății (are o concentrație foarte mare de antioxidanți și polifenoli). Când vorbesc despre ceaiul Sencha, japonezii vorbesc despre armonia dintre dulceață, astringență, tărie și delicatețe.
Calitatea ceaiului Sencha depinde de regiunea în care a fost cultivat, de momentul în care se recoltează, precum și de procesul de prelucrare pe care îl voi detalia în cele ce urmează.
Etapele cultivării și prelucrării ceaiului Sencha
Se consideră că metoda de prelucrare a ceaiului Sencha datează din anul 1738 și este atribuită lui Sohen Nagatani (1681 - 1778), un rezident al regiunii Uji. Iată care sunt pașii parcurși de producători:
Cultivarea
Spre deosebire de ceaiul japonez Gyokuro (cel mai apreciat ceai din Japonia, de cea mai bună calitate), Sencha este expus la lumina directă a soarelui pe parcursul întregului ciclu de viață. În consecință, frunzele de ceai cresc repede și sunt bogate în vitamina C și teină. De fapt, acest conținut ridicat de teină conferă ceaiului Sencha acea aromă „ascuțită” specifică.
Recoltarea
În calendarul tradițional japonez, Risshun se referă la prima zi de primăvară dintr-un an. Hachijuhachiya se referă la ziua a 88-a zi după Risshun, ziua specială, mult așteptată în care se culeg primele frunze de ceai din sezon. Deși Hachijuhachiya variază puțin de la an la an, se sărbătorește la începutul lunii mai. În acest moment sunt culese primele frunze de Sencha - „First Flush”. Recolta de First Flush Sencha este recunoscută ca fiind de cea mai bună calitate, cu o aromă puternică și o dulceață pronunțată.
Tratarea cu aburi
La fel ca majoritatea ceaiurilor verzi japoneze, Sencha este tratat cu aburi fierbinți pentru a opri oxidarea, în timp ce majoritatea ceaiurilor verzi chinezești sunt prăjite la 280 grade C pentru a opri oxidarea, pentru o scurtă perioada de timp.
Tratarea cu aburi durează 15 – 20 de secunde în general (poate dura până la 2 minute în cazul unor sortimente de Sencha precum Fukamushi) și se realizează la scurt timp după ce au fost culese frunzele de ceai – în primele 12 – maxim 20 ore.
Tratarea cu aburi se face după două metode: una „light steamed sencha” - rezultă sortimentul de ceai Sencha denumit Asamushi cu o infuzie pală, light, gust delicat și „deep steamed sencha” – rezultă sortimentul Fukamushi – o infuzie mai îndrăzneață, mai puternică.
Datorită acestui proces de tratare cu aburi și procesului ulterior de rulare, frunzele își păstrează culoarea verde și nutrienții.
Uscarea și rularea
La scurt timp după ce frunzele au trecut prin aburi, începe procesul de rulare și uscare. Frunzele se rulează pentru a elimina umiditatea și enzimele. Există mai multe etape în procesul de rulare – de la o rulare lejeră până la rularea strânsă, care dă forma caracteristică ceaiului Sencha de ac subțire. După rulare, frunzele sunt uscate cu jet de aer cald.
Sortarea
După procesul de rulare și uscare, urmează sortarea frunzelor de ceai. Mugurii tineri și tulpinile fine sunt ambalate separat pentru Sencha Mecha, Sencha Kukicha și Hanako, iar frunzele și tulpinile mai mari, mai grosiere sunt folosite pentru producția de Bancha (care este practic ceai Sencha de o calitate inferioară, mai puțin aromat și mai astringent – recolta 2 și 3 din vară și toamnă).
Ce conține ceaiul Sencha
100 g de ceai frunze de Sencha conține:
331 calorii (kcal)
2200 mg potasiu
260 mg Vitamina C
2.3 g cofeină
13 g tanin
430 ml ceai Sencha (10 g ceai infuzat 1 minut în 430 ml apă la 80 grade C) contine:
2 calorii (kcal)
27 mg potasiu
6 mg Vitamina C
0.02 g cofeină
0.07 g tanin
Pentru mai multe detalii despre conținutul ceaiurilor verzi japoneze merită să arunci o privire aici: http://www.ippodo-tea.co.jp/en/tea/component.html
Cum se prepară corect ceaiul Sencha
Pentru a păstra armonia atât de lăudată japonezi dintre dulceața, astringența, tăria și delicatețea ceaiului Sencha, trebuie să acorzi atenție sporită infuzării frunzelor de ceai.
1. Pune 2 linguri de ceai (10 g) în ceainic (aceasta este cantitatea minimă de ceai pentru o infuzie)
2. Fierbe apa – în jur de 210 ml pentru cele 10 g de ceai, las-o să se răcească până ajunge la 80 grade C. În loc să o lași pur și simplu să se răcească, poți preîncălzi bolurile sau cănile în care vei servi ceaiul vânturând apa din ceainic în boluri și invers. Această tehnică te ajută sa aduci apa la o temperatură stabilă, o îmbogățești cu oxigen (și infuzia va fi mult mai aromată), încălzești ceștile în care vei servi ceaiul și evident...răcești apa.
3. Adaugă apa peste frunzele de ceai și reține: nu amesteca frunzele de ceai în timpul infuziei pentru a nu obține o infuzie amăruie.
4. Lasă la infuzat ceaiul pentru 1 minut – maxim 1 minut și 30 secunde.
5. Reinfuzează frunzele de ceai. Poți obține între 3 – 5 infuzii. Pentru a doua infuzie redu timpul de infuzare la 30 de secunde, la 45 secunde pentru a treia, la 1:30 pentru a patra și la 3 minute + pentru a cincea infuzie. Pentru fiecare infuzie mărește temperatura apei cu aproximativ 5 grade. Sencha se poate bea ca digestiv sau chiar în timpul mesei.
Bibliografie:
http://www.ippodo-tea.co.jp/en/tea/sencha_03.html
Chai - băutură națională, simbol al ospitalității și prieteniei în India.
În India, musafirii sunt considerați „emisari ai lui Dumnezeu” care apar din senin, fără să-și anunțe vizita. Și odată ce au apărut, gazdele îi servesc cu tot ce au mai bun, dar în primul rând cu „chai”. În India ceaiul este băutură națională, un simbol al ospitalității și prieteniei.
Într-o țară a contrastelor, în care mizeria și opulența coexistă, ceaiul pare să fie un element unificator, sau cel puțin pare să estompeze contrastele. Aici ceaiul este omniprezent. Toată lumea bea ceai, de la cei mai săraci locuitori din deșertul Rajasthan, până la cei mai bogați locuitori din New Delhi.
Cum beau indienii ceaiul
Susa foto: http://chaiwallahsofindia.com/blog
Este băutura perfectă pentru zilele toride, deoarece ceaiul cald ajută la reglarea naturală a temperaturii corpului, iar indienii beau ceai de cel puțin două ori pe zi, de dimineață și după amiază. Conform unei cercetări, 96% dintre adulții din India beau ceai. Iar dintre aceștia, putin peste 50% beau ceaiul acasă.
Marea majoritate bea ceai cu lapte, însă obiceiurile de consum diferă de la o zonă la alta. În regiunea Assam se bea Ronga Sah (ceai roșu fără lapte) sau Gakhir Sah (ceai cu lapte). În nordul Indiei se bea Masala Chai sau Kadak Chai (caracteristic acestei zone, este foarte concentrat, având gustul aproape amar). În sudul Indiei ceaiul se bea de obicei cu lapte și zahăr, varianta „British”, dar fără ghimbir sau alte condimente.
Ceaiul poate fi savurat la fiecare colț de stradă în India, iar vânzătorii care-l servesc se numesc „chai wallahs”. Aceștia ajung să vândă până la 600 de căni de ceai în fiecare zi. Ceaiul este foarte concentrat, cu zahar și lapte, iar în stațiile dedicate transportului în comun și în gări, ceaiul se servește fierbinte, în căni de lut.
Când spui ceai indian te gândești în primul rând la cele 2 tipuri de ceai celebre în întreaga lume, Assam și Darjeeling, dar ceaiul indian înseamnă mult mai mult.
India este a doua țară producătoare de ceai din lume, după China și produce 900.094 tone de ceai anual, adică 23% din producția mondială. India are peste 13000 de grădini de ceai și peste 2 milioane de indieni lucrează în această industrie.
Deși India produce în general ceai negru pentru piețele din Iran, Polonia, Egipt, Rusia, Marea Britanie, etc, produce și ceai verde în Kangra Valley, la nord de Delhi, în special pentru piața din Afghanistan. India are și câteva plantații organice, unde nu se folosesc chimicale și pesticide, cele mai cunoscute sunt Mullootor și Makaibari din regiunea Darjeeling.
Puțin despre istoria ceaiului în India
Sursa foto: Pinterest
Istoria ceaiului în India are repere incerte. S-au păstrat mențiuni referitoare la consumul de ceai din cadrul triburilor Singpho și Khamti, locuitorii din regiunile în care planta de ceai a crescut nativ, încă din secolul al XII-lea.
O altă mențiune se păstrează de la exploratorul olandez Jan Huyghen van Linschoten (1563 –1611) care a navigat de la Capul Bunei Speranțe până în insula Goa, în secolul al XVII-lea. Acesta menționează despre obiceiul indienilor de a consuma ceai în cartea „Itineratio” publicată în anul 1598 (republicată mai târziu în limba engleză sub denumirea Discours of Voyages into Y East & West Indies). Autorul detaliază în această carte faptul că locuitorii ținuturilor indiene prepară frunzele din copacii de ceai Assam cu usturoi și ulei, dar le folosesc și pentru prepararea ceaiului.
Producția de ceai din India nu s-a dezvoltat însă până la sosirea British East India Company, una dintre primele societăți englezești pe acțiuni înființată la început pentru a face comerț în Indiile de Est, dar care a ajuns ulterior să facă comerț mai ales în India și China, comercializând în principal bumbac, mătase, ceai și în China, opiu.
Pe măsură ce consumul de ceai creștea în prima perioadă a secolului al XIX-lea, British East India Company căuta noi surse de aprovizionare pentru ca pierduse monopolul asupra ceaiului chinezesc. Și India părea să fie o alternativă.
Robert Bruce, un comerciant scoţian şi-a dat seama în jurul anului 1823, cu ajutorul localnicilor din provincia Assam, că ceaiul indienilor este diferit de ceaiul chinezilor şi că este preparat din varietăţi diferite de Camellia Sinensis. A înţeles faptul că planta de ceai din această zonă este unică în lume şi poate concura cu varietăţile de ceai din China.
Robert Bruce i-a prezentat dezvăluirile sale fratelui sau, Charles Alexander Bruce care lucra pentru British East India Company din 1835 şi împreună au început producţia de ceai în India, în jurul Calcuttei.
În scurt timp, Charles Bruce, cunoscut ca "părintele industriei de ceai din India." a trimis o delegație în China pentru a cumpăra 80.000 de semințe de ceai, care au fost plantate în Grădina Botanică din Calcutta. De aici, tinerele plante de ceai aveau să fie transportate spre viitoarele plantații aflate la peste 1000 de mile distanță. În acest timp, Charles Bruce și echipa sa plecaseră în Assam. Aici au curățat și delimitat culturile sălbatice de ceai, au experimentat și încercat noi varietăți, au apelat chiar la cunoștințele a doi experți din China. În timp ce în Calcutta se încerca aclimatizarea ceaiului chinez, Bruce descoperea că ceaiul indian era mai ușor de cultivat, avea o aroma noua, iar costurile de producție erau mai mici.
Așadar, în ciuda faptului că botaniștii au descoperit arbustul de ceai din Assam, planta indigenă Camellia assamica, industria de ceai din India s-a dezvoltat cu 42.000 de răsaduri germinate dintr-un lot de 80.000 aduse din China. Mai târziu însă s-au folosit și plantele indigene. Astăzi, tulpina chinezească produce celebrul ceai din regiunea Darjeeling și restul de ceai indian este produs din tulpina de Camellia assamica.
În anul 1838, primul export de ceai din Assam ajunge în Londra, iar operațiunile devin profitabile abia începând cu anul 1852.
Începând cu anul 1850, grădinile de ceai s-au extins cu mare rapiditate, astfel că la începutul secolul XX, India a devenit unul dintre liderii mondiali în producția de ceai. Exporturile au crescut de la 183 tone în 1853 la 6.700 tone în 1870. În 1885 producția era de 35.274 tone (dintre care 34 171 erau exporturi). În 1947, anul în care India și-a câștigat independența față de Marea Britanie, producția a ajuns la 281.089 tone.
Darjeeling, Assam și Nilgiri – probabil cele mai frumoase grădini din ceai din lume
Grădinile de ceai din regiunea Assam
Astăzi, in Assam, ceaiul este cultivat de-o parte și de alta a Văii Brahmaputra, cea mai mare regiune producătoare de ceai negru din lume. În 1993, cele peste 2 000 de grădini din ceai din Assam au avut o producție record de 444 231 tone de ceai, reprezentând 53% din toată producția Indiei din acel an, 835 552 tone.
Valea Brahmaputra se află situată la aproximativ 193 de km est de regiunea Darjeeling, la granița cu China, Burma (Myanmar) și Bangladesh. Aici plouă abundent, mai ales în perioada musonică, când temperaturile ajung și la 39 grade C. Ploile abundente și temperaturile ridicate contribuie la aroma fină, unică în lume a ceaiurilor produse aici.
În Assam, perioada de recoltare durează din iulie până în septembrie, timp în care peste 1 000 de muncitori (doar femei) culeg frunzele de ceai manual, cel puțin 8 ore pe zi. Condițiile de muncă sunt destul de vitrege: căldură mare, pericol de șerpi și alte insecte. În plus, coșurile în care pun recolta nu sunt deloc ușoare. Desigur, în ultimii ani se practică și recoltarea mecanică.
Varietăți de ceai din provincia Assam:
First Flush Assam: Bamonpookri
Second Flush Assam: Napuk, Thowra
Assam Blend: Assam Blend
Assam Green: Khongea.
Grădinile de ceai din regiunea Darjeeling
Tărâmul ceaiului prin excelență, Darjeeling se află ascuns la poalele sudice ale munților Himalaya, în nord – estul Indiei, la peste 2 000 de metri altitudine. Priveliștea în această regiune este cu adevărat spectaculoasă (într-o zi senină, de aici se vede în depărtare Muntele Everest), iar grădinile de ceai produc cele mai fine, cele mai aromate și cele mai căutate ceaiuri din lume.
Cuvântul “Darjeeling” înseamnă “ţinutul furtunilor”, iar ceaiul produs în această zonă este cunoscut în toată lumea ca „ Șampania ceaiului” datorită aromei muscat, inconfundabile. Temperaturile joase, ceața deasă, altitudinea ridicată, precipitațiile abundente, calitatea solului și a aerului conferă aroma unică a acestor ceaiuri.
Majoritatea plantelor de ceai cultivate în regiunea Darjeeling provin din specia Camellia sinensis din China, mult mai rezistente la temperaturi mai joase, în comparație cu semințele indiene. Cele peste 120 de grădini de ceai produc aproximativ 16 534 tone anual.
În jur de 900, până la 2000 de femei (depinde de sezon) culeg micuțele frunze începând cu luna martie, până în octombrie. În martie se deschide oficial sezonul – cu First Flush (4 – 6 săptămâni durează culesul). Second Flush se culege de la sfârșitul lui mai până la sfârșitul lui iunie. La sfârșitul lui iunie începe și sezonul musonic, cu foarte multe precipitații. Recolta din iulie până în octombrie nu are aceeași calitate ca recolta din lunile precedente – First și Second Flush. În octombrie totuși se mai poate recolta încă o dată ceai de cea mai bună calitate - Darjeeling Autumnals, cu o aromă mai „light”.
Varietăți de ceai din provincia Darjeeling:
First Flush Darjeeling: Castleton First Flush, Bloomfield First Flush, Margaret’s Hope
Second Fush Darjeeling: Namring, Puttabong.
Darjeeling Autumnals: Margaret’s Hope
Darjeeling Blend: Darjeeling Blend
Darjeeling Green: Ayra.
Grădinile de ceai din regiunea Nilgiri
În frumoasa zonă Nilgiri sau „Blue Montains” sunt cultivate grădini de ceai la altitudini de la 800 la 2.634 m. Ceaiurile Nilgiri sunt asemănătoare la gust cu ceaiurile din Ceylon și sunt cultivate în special de micii întreprinzători. Printre superbele plantații de ceai întâlnim eucalipți, chiparoși și arbori de cauciuc – priveliștea este cu adevărat spectaculoasă.
Aici se produc peste 61.729 tone de ceai anual, fiind astfel a doua regiune din India producătoare de ceai, după Assam. Principala perioadă pentru recoltare este în aprilie și mai, când peste 25% din întreaga producție este culeasă. După aceea, recoltarea plantelor se desfășoară pe tot parcursul anului.
Masala Chai
Nu puteam încheia povestea ceaiului indian fără câteva referiri la Masala Chai, ceaiul condimentat indian.
Masala Chai (chai înseamnă ceai în hindi, derivă din cuvântul persan چای ceai, iar masala înseamnă amestec de mirodenii) este originar din India, dar în prezent a devenit popular în multe părți ale lumii. Conține ceai și diferite condimente: cardamom, rădăcină de ghimbir, nucșoară, scorțișoară, cuișoare, piper negru și multe alte mirodenii, în funcție de regiune. 4 ingrediente sunt indispensabile pentru a prepara Masala Chai: lapte (de bivol în mod tradițional), zahăr, cardamom (conferă nota dominantă) și ghimbir. Pentru bază se folosește ceai negru, în general Assam.
Țările în care se consumă cel mai mult Masala Chai sunt India, Pakistan și Bangladesh.
Cum se prepara Masala Chai
Ingrediente pentru 2 persoane:
2 căni apă plată
1 cană lapte (de vacă sau soia)
2 lingurițe ceai negru simplu
5 - 6 cuișoare
1 bucățică, cât o nucă, de ghimbir proaspăt sau 1/2 linguriță ghimbir pulbere
1/4 linguriță nucșoara măcinată
1/2 linguriță scorțișoară măcinată
1/4 linguriță cardamom pulbere
3 lingurițe zahăr.
Într-un ibric de 1 litru pune la fiert apa cu toate condimentele. Când apa începe să fiarbă, pune ceaiul negru. Lasă să fiarbă măcar 1 minut, după care toarnă cana cu lapte. Ia de pe foc înainte să dea în clocot și adaugă zahărul.
Se servește cald, după masă.
Încearcă rețeta de mai sus, și cine știe, poate în timp vei deveni un „chai master” sau măcar un „junior chai master”.
Bibliografie articol:
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_tea_in_India
http://www.teagschwendner.com/US/en/Tea_Growing_Regions.TG
https://bucatarieindiana.wordpress.com/retete/bauturi/chai/
http://chaiwallahsofindia.com/blog/
The Tea Companion, Jane Pettigrew, Running Press, London, 2004.
„Nicaieri in lume oamenii nu beau ceai precum o facem noi in Rusia” a declarat Olga Yurkina, organizatorul expozitiei „Despre samovar si alte lucruri”, Moscova, 2014. „In China si in Japonia, ceaiul este elementul central al ceremoniei (..). In Rusia insa, ceaiul este un pretext pentru o lunga conversatie” a adaugat Yurkina.
In Rusia se bea ceai incepand cu secolul al XVII-lea, insa bautura a devenit populara pentru toate clasele sociale incepand cu secolul al XIX-lea. Rusii iubesc ceaiul si il consuma in cantitati considerabile. Conform unui studiu din anul 2005, 82% dintre rusi beau ceai zilnic. Un alt studiu KMPG raporteaza faptul ca un rus bea in medie 3.5 cani de ceai pe zi. In Rusia, ceaiul este la fel de popular precum vodka si pare a fi o activitate sociala, un pretext pentru socializare, mai mult decat o simpla bautura.
Cum a ajuns ceaiul in Rusia
In Rusia ceaiul a ajuns oficial in anul 1618 cand tarul Alexei a primit cadou mai multe lazi cu ceai din partea ambasadorilor chinezi.
In anul 1689 deja se organizau caravane de negustori cu 300 de camile care calatoreau 11 000 de mile din Rusia pana in China si inapoi, in 16 luni. Ruta ducea caravanele prin Mongolia si desertul Gobi, fiecare camila carand 600 de livre de ceai. In timpul calatoriei, ceaiul din sacii de panza era impregnat cu mirosul focurilor de tabara si astfel s-a nascut celebrul ceai rusesc care se comercializeaza si astazi: Russian Caravan. Totodata, pentru ca ceainicele din portelan erau imposibil de transportat in lunga calatorie, samovarul metalic a devenit un mod practic si popular in Rusia si in zilele noastre pentru a pregati apa fierbinte pentru infuzia cu ceai.
Cum beau rusii ceaiul
Rusii prefera ceaiul negru important din China si India (90% din ceaiul importat in Rusia este ceai negru). Exista insa si obiceiul larg raspandit de a amesteca plante uscate cu ceai negru sau ceai verde (infuzii mixte).
Rusii fac de obicei o infuzie concentrata numita “заварка” (zavarka). “3аварка” se toarna in cestile de ceai, peste care se adauga apa fierbinte din samovar, dupa preferinta. Inainte de a servi infuzia, rusii zdrobesc intre dinti un cub de zahar sau prefera sa savureze o lingurita de dulceata. Sau pot adauga in cana de ceai zahar, lamaie sau uneori lapte.
In mod traditional, ceaiul se serveste dupa –amiaza, dar in realitate, in Rusia, ceaiul se serveste pe parcursul intregii zile, in general dupa masa, alaturi de desert. “Este absolut necesar sa existe placinte, bomboane si diferite delicatese pe masa in timp ce se savureaza ceaiul” a declarat Olga Yurkina, organizatorul expozitiei” „Despre samovar si alte lucruri”,Moscova, 2014.
Samovarul – simbolul ospitalitatii rusesti
Desi astazi toata lumea asociaza samovarul cu ceaiul rusesc, nu se stie cu exactitate unde a fost inventat acesta.
Exista mai multe povesti referitoare la originile samovarului. Unele afirma ca acesta a fost adus in Rusia de catre tarul Petru cel Mare din Olanda si apoi mesterii rusi au inceput fabricarea lui. Alte povesti sustin ca samovarul a fost adus din China.
Ce este insa sigur si verificat istoric este faptul ca samovarele erau produse la fabricile din Demidov, in muntii Urali in anul 1740. Numele unuia dintre primii industriasi rusi, Nikita Demidov este asociat cu productia samovarului in fabricile rusesti. El a adus mesteri din orasul Tula pentru a le fabrica si astfel au luat nastere celebrele samovare Tula, faimoase in toata Rusia.
Existau 2 tipuri de samovare: unul mobil, pentru o singura cana cu apa si unul static cu o capacitate de pana la 10 litri de apa.
„Samovarele nu erau ieftine si in secolul XIX, costul mediu al unui samovar era de 10 ruble in aur, salariul pe o luna de zile. Cu toate acestea, oamenii cumparau samovare pentru ca, o data ce-si achizitionau unul, il aveau toata viata. De multe ori faceau parte din obiectele lasate ca mostenire urmasilor” a declarat Olga Yurkina, organizatorul expozitiei „Despre samovar si alte lucruri”,Moscova, 2014.
In anul 1826 existau deja 8 fabrici de samovare, in anul 1896 erau 70. Acestea erau realizate din cupru, alama, in unele cazuri din argint. Uneori erau placate cu aur, dar metalul de baza a fost intotdeauna alama (aliaj de cupru si zinc).
Unde se cultiva ceai in Rusia
Ceaiul a fost cultivat pentru prima data in anul 1833 in Crimeea, in Gradinile Botanice Nikitsky. Totusi, industria nu s-a dezvoltat cu adevarat pana in jurul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Astazi principala zona in care se cultiva ceai este provincia Krasnodar din sud-vestul tarii. Inainte de dizolvarea URSS, productia de ceai productia de ceai ajungea la 3,858 – 4,409 tone, de la doua fabrici. Incepand cu anii 90’ insa, industria nu a mai prosperat si astazi Rusia produce doar 1% din cantitatea de ceai pe care o consuma.
In Anglia viata de zi cu zi nu poate fi conceputa fara ceai. Toti englezii beau ceai, incepand cu Regina Elisabeta a II-a, despre care se stie ca prefera sortimentul Earl Grey, pe care il serveste in fiecare zi la ora 17:00.
Ceaiul este o obsesie nationala in Marea Britanie…sau cel putin a fost… Daca ar fi sa dam credit ultimelor articole aparute in The Telegraph (si nu avem vreun motiv sa nu o facem), vanzarile de ceai au scazut in ultimii 5 ani cu aproape un sfert in randurile englezilor.
Reporterul Lauren Davidson semnaleaza tot in The Telegraph faptul ca britanicii beau cu 22% mai putin ceai decat acum 5 ani. In ciuda acestei scaderi, valoarea pietei per ansamblu a scazut cu doar 6% in aceasta perioada, deoarece interesul si pretul pentru sortimentele de ceai noi, rare (“specialty teabags”) au crescut.
Cum beau englezii ceai
Sursa foto: Pinterest
In primul rand, trebuie precizat faptul ca Marea Britanie se afla in top 5 tari consumatoare de ceai la nivel mondial (2.74 kg/locuitor/an). 70% din populatie cu varsta peste 10 ani consuma ceai si dintre acestia, 25% prefera ceaiul cu lapte. Un englez bea in jur de 3 cani jumatate de ceai pe zi (in general ceai negru), iar 96% din ceaiul consumat in Anglia este ceai la plic.
In Anglia exista 2 feluri de a servi ceaiul: afternoon tea si high tea (insotit de o masa completa). Primul gen de servire dateaza din secolul al XVIII-lea, epoca in care clasa instarita se aduna la o gustare “low tea”. Al doilea mod de a servi ceaiul a luat nastere o data cu revolutia industriala din secolul al XIX-lea Atunci, membrii familiei se intorceau de la lucru si preparau o masa care se servea in jurul orei 18:00. In meniu figurau mici, pateuri, traditionalul Welshrarebit, fripturi reci si ceai. Aceasta masa inlocuia partial cina.
Cum a ajuns ceaiul in Anglia
In Anglia ceaiul ajunge in anul 1650 si obiceiul de a bea ceai este introdus de catre printesa lusitana Catherine de Braganza in anul 1662 in urma casatoriei cu viitorul rege Charles al II-lea al Angliei. Aceasta iubea ceaiul inca din copilarie si l-a adus cu ea in Anglia din tara natala, Portugalia. A inceput sa serveasca ceai invitatilor la Curte si usor – usor obiceiul de a servi ceai s-a raspandit.
La inceput insa ceaiul era o bautura scumpa de care se bucurau mai ales nobilii. Conceptul de tea party a inceput sa se raspandeasca in Anglia in secolul XVII in randul femeilor aristocrate. De vreme ce eticheta nu le permitea sa frecventeze coffee houses precum barbatii, ele se adunau intr-un cadru mai intim, acasa la una dintre ele pentru a savura ceaiul, pentru a dezbate stirile si barfele momentului si pentru a socializa. Ceaiul era servit cu zahar (care era la fel de scump precum ceaiul) in cani de portelan din China si in ceainice din argint. Se pare ca in acea vreme obiceiul de a adauga lapte in ceai nu era inca popular.
De la clasele sociale bogate, ceaiul s-a raspandit rapid in toata Anglia. Si probabil unul dintre motivele datorita caruia ceaiul s-a bucurat de o popularitate rapida in randul englezilor era problema apei potabile din acel secol. Apa trebuia fiarta inainte de a fi servita. Si daca tot era fierta, cu siguranta era de preferat sa aiba un gust placut. Un alt aspect important pe care istoricii l-au remarcat este faptul ca odata cu raspandirea ceaiului, consumul de alcool pe cap de locuitor a scazut in Anglia.
Asadar, englezii din toate colturile tarii au imbratisat cu mult entuziasm bautura si pentru ca exista cerere, oferta a aparut si a inflorit comertul ilegal cu ceai. Se estimeaza ca in secolul al XVIII-lea, britanicii consuma de 2 ori mai mult ceai de contrabanda decat importat in mod legal.
Ceaiul a ajuns la publicul larg britanic in anul 1658 atunci cand a fost oferit spre vanzare in Londra la Garrway’s Coffee House. Thomas Garrway (1632-1704), proprietarul magazinului din Exchange Alley a fost primul care a inventat reclama pentru ceai. El informa clientii ca noua bautura “alunga visele grele, usureaza creierul si intareste memoria.” In 1668 el a facut un anunt foarte detaliat in ziarul britanic Mercurius Politicus in care povesteste despre beneficiile frunzelor de ceai care “curata trupul si-l tonifica”, “ajuta in cazul durerilor de cap si ametelilor”, “curata rinichii si pietrele de la rinichi”, etc.
Cea mai mare parte din ceaiul care sosea in Anglia provenea din China prin intermediul Companiei Indiilor de Est care primise acreditare de la regina Elisabeta in anul 1599. Britanicii au ajuns rapid sa iubeasca ceaiului, iar importurile au crescut. In anul 1669, Compania Indiilor de Est importa in mod regulat ceai in Anglia.
La jumatatea secolului al XIX lea englezii ajunsesera mari bautori de ceai, deci a fost nevoie de inventarea unor metode rapide de a aduce ceai in Europa din Asia. Aceste nevoi au dus la nasterea marii epoci a corabiilor cu panze. Aceasta categorie noua de corabii a redus semnificativ timpul importului de ceai (unele corabii faceau calatoria din Hong Kong la Londra in doar 95 de zile). Epoca corabiilor cu panze a apus insa in anul 1669 cand s-a deschis Canalul Suez care a scurtat calatoria spre China. Vasele cu panze au fost inlocuite cu vasele cu aburi care erau mult mai economice.
Ceaiul englezesc – puternic si practic
Infuzia englezilor nu este delicata ca in China, vegetala si plina de intelesuri ca in Japonia. Infuzia englezilor este puternica (prefera ceaiul negru) si practica (prefera varianta rapida de infuzie la plic). De fapt, tot din ratiuni practice au si inventat “5 o’clock tea”. Mai exact, conceptul de “afternoon tea” sau “5 o’clock tea “a fost inventat de Anna, a saptea Ducesa de Bedford in jurul anului 1840. Povestea este simpla si practica: Ducesei i se facea foame in jurul orei 16:00 dupa amiaza, iar cina se servea abia la ora 20:00. Asadar, cerea sa i se aduca in camera: ceai, paine si unt si astfel si-a creat un obicei, pe care, mai tarziu l-a impartasit cu prietenii nobili. Aceasta “pauza” a devenit un eveniment social la moda la care a aderat intreaga clasa a nobililor. In anii 1880 doamnele isi schimbau toaletele, isi alegeau cele mai frumoase rochii, cele mai potrivite palarii si manusi pentru afternoon tea care se servea intre orele 16:00 – 17:00
Bibliografie:
The Tea Companion – A Connoisseur’s Guide by Jane Pettigrew, Running Press, London. 2004
http://www.tea.co.uk/a-social-history
https://www.youtube.com/watch?t=14&v=BigKlKrY0B4
“Prepararea ceaiului este un dar de la Dumnezeu care nu se invata. Nu exista proportii, nu exista reguli, nu exista doua pahare de ceai care sa aiba gust similar.“ Madame Guinaudeau in cartea “Mancarea traditionala Marocana, Retete din Fez”, 1958
In Maroc, fiecare zi incepe si se termina cu un ceai care se bea in tihna, niciodata in graba. In decorul povestilor “O mie si una de nopti” se gaseste oricand un pretext pentru a savura un ceai. Oricat de ocupati ar fi marocanii, mereu isi fac timp pentru ceai si pentru prieteni. Oricat de saraci ar fi, mereu exista ceainicul pregatit pentru oaspeti. Orice familie care poate nu are energie electrica sau un acoperis decent deasupra capului are cu siguranta o tava de argint, un ceainic si pahare pentru servirea ceaiului.
sursa foto: sahara-experience.com
In aceasta tara in care alcoolul este interzis si calitatea apei este indoielnica, ceaiul a dobandit o extraordinara valoare practica, dar si simbolica. In societatea marocana totul se invarte in jurul ceaiului care este o obsesie nationala. Aici prepararea ceaiului este o forma de arta care implica un adevarat ritual teatral si misterios. Este mai mult decat o modalitate prin care localnicii spun “Bine ai venit” oricarui oaspete. Este un ritual prin care isi pun sufletul pe tava in fata oaspetilor, isi arata generozitatea, disponibilitatea, ospitalitatea si caldura sufleteasca. La fel ca in Turcia, nu poti refuza un pahar cu ceai oferit cu atata caldura de un marocan. Este un gest de mare impolitete care pur si simplu nu se face.
Ce fel de ceai se bea in Maroc?
Ceaiul care se bea in Maroc este cunoscut sub denumirea de Ceai Marocan sau Maghrebi. Acesta este un ceai verde cu menta si mult zahar care se bea in mod traditional in nordul Africii, in Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Mauritania (regiunea Magreb). Maghrebi este insa asociat cel mai frecvent cu Marocul, de aceea se numeste si ceai marocan - "Moroccan tea", sau Té moruno (in spaniola). Avem asadar 3 ingrediente pentru prepararea ceaiului marocan: ceai verde, menta si zahar. Ceaiul verde folosit in mod traditional este Gunpowder (un tip de ceai chinezesc foarte apreciat, produs in regiunea Zhejiang). Se mai folosesc si alte tipuri de ceaiuri verzi, ca de exemplu Chun Mee (in general ceaiuri chinezesti mai puternice).
sursa foto: Morocco Art & Architecture
Menta este insa ingredientul miraculos al ceaiului care face diferenta. Toata zona din jurul orasului Meknes (fosta capitala a Marocului in timpul domniei lui Moulay Ismail 1672–1727) este renumita pentru productia de menta – cea mai buna menta din Maroc - Mentha spicata. Insa, in timpul iernii, marocanii inlocuiesc menta cu verbina, maghiran, pelin sau salvie.
Pe teritoriul Marocului se observa mici diferente de la o regiune la alta in ceea ce priveste infuzia de ceai. In Fez infuzia este mai subtila, mai slaba, in timp ce in berberii din Muntii Atlas pregatesc infuzii mai puternice, in care adauga si ierburi salbatice. In sud, ceaiul se serveste in pahare mai mici si este foarte concentrat. Traditia “cere” ca fiecare marocan sa consume cel putin 3 pahare de ceai pe zi despre care se spune ca:
Primul pahar este AMAR precum VIATA, Al doilea este PUTERNIC precum IUBIREA Al treilea este LINISTITOR precum MOARTEA”.
Cum se serveste ceaiul in Maroc
Ceaiul este o bautura sacra, iubita si respectata ce ocupa un loc important in viata sociala a Magrebului. Servirea ceaiului imbraca forma unui ceremonial mai ales atunci cand este preparat pentru un oaspete. Spre deosebire de mancarea marocana ce este gatita doar de femei, ceaiul in Maroc este pregatit doar de barbati si anume de capul familiei. De obicei, se servesc cel putin trei pahare cu ceai si este o forma de impolitete sa refuzi ceaiul oferit de gazda. Acesta se serveste in pahare de sticla, pe tavi de argint. Se toarna in pahare de la o anumita inaltime, cu scopul de a se agita frunzele, de a aera infuzia si a face bule (aceasta tehnica potenteaza si aroma). Intotdeauna se serveste fierbinte, cu foarte mult zahar.
Cum a ajuns ceaiul in Maroc
Se crede că planta de ceai a fost introdusă pentru prima data in Maroc in secolul 12 i.Hr. de catre fenicieni, care s-au stabilit in nordul tarii pentru mai mult de opt secole. Alte ipoteze fac conexiunea intre ceai si primii colonisti din Maroc, berberii, care au adus planta de ceai din Asia.
Conform altor surse, ceaiul a fost introdus in Maroc în timpul domniei lui Moulay Ismail (1672-1727), ca un tribut adus acestuia de catre Regina Anne a Angliei pentru eliberarea unui grup de prizonieri englezi.
Alte ipoteze au asociat introducerea ceaiului in Maroc cu inchiderea porturilor baltice in timpul războiului Crimeei (1853-1856). Acest eveniment a fortat comerciantii britanici care vindeau ceai chinezesc sa caute noi piete de desfacere si astfel au ajuns in Maroc (mai exact in orasele Tanger si Essaouira). Indiferent in ce moment din istorie a ajuns ceaiul in Maroc, un lucru este sigur: acesta nu a devenit popular pana la mijlocul secolului al 19-lea. In anii 1840 ceaiul era un lux in Maroc, insa obiceiul de a bea ceai a fost asimilat rapid de toate clasele sociale pana la inceputul anilor 1880.
Detalii interesante
sursa foto: Morocco Art & Architecture
- Maroc se afla pe locul 2 in topul tarilor cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor (4, 34 kg de ceai/an);
- Maroc este unul dintre cei mai mari importatori de ceai din lume (88 milioane dolari in anul 2006);
- Ceaiul care se consuma in Maroc este importat din China (in special sortimentul Gunpowder);
- In anii 1840 ceaiul era un lux in Maroc, insa obiceiul de a bea ceai a fost asimilat rapid de toate clasele sociale pana la inceputul anilor 1880.
- Ceaiului marocan i se spune si „Berber whiskey” (whiskey-ul berberilor);
- Daca sorbi zgomotos din paharul de ceai este un semn de apreciere in Maroc.
In loc de incheiere avem o declaratie care mi-a placut si care sper sa va inspire si pe voi:
Jane Dinh, pe quora.com: “After tasting fresh mint tea in Morocco, I was never able to go back to drinking tea made from mint tea bags again. It's that much better!” - “Dupa ce am savurat ceai de menta in Maroc, nu am mai fost niciodata in stare sa beau ceai de menta din plicuri. Este incomparabil!”
Bibliografie:
https://www.washingtonpost.com/lifestyle/food/tea-in-morocco-its-in-the-blood/2014/10/20/8f7730c0-54b9-11e4-892e-602188e70e9c_story.html
http://www.moroccoworldnews.com/2012/06/45382/moroccan-tea-a-fixture-in-every-moroccan-home-2/
https://en.wikipedia.org/wiki/Maghrebi_mint_tea
http://www.budgettravel.com/blog/moroccos-national-drink-berber-whiskey,9141/
MyHimalaya te invita astazi sa preparam impreuna, simplu si rapid un ice tea 100% natural, perfect pentru zilele toride.
De ce avem nevoie:
1 carafa de sticla de 1 litru;
6 – 8 lingurite de ceai (recomand Ceylon, China Keemun, dar si orice alt tip de ceai aromatizat, amestecuri de fructe uscate sau rooibos);
gheata;
menta;
zahar sau miere (optional);
fructe congelate (optional);
suc de lamaie si/sau suc de portocale si bucati de lamaie (optional).
Metoda nr. 1 de preparare - este metoda mea preferata!
Umplem carafa cu apa plata si adaugam cantitatea de ceai recomandata mai sus (6 – 8 lingurite de ceai vrac la 1 l apa, ceea ce inseamna dublul cantitatii de ceai pe care o folosim de obicei pentru infuzia clasica). Acoperim carafa cu folie protectoare de bucatarie si lasam la rece in frigider la macerat 8 – 10 ore, dupa care strecuram infuzia.
Adaugam in pahare putin suc de lamaie si/sau de portocale proaspete, adaugam putina menta, gheata, fructe congelate si savuram cel mai grozav ice tea din viata noastra, 100% natural.
Metoda nr. 2
Infuzam ceaiul in maniera clasica, in apa fierbinte conform TABELULUI. Singura precizare importanta: la fel ca in cazul primei metode, infuzam dublul cantitatii de ceai (pentru 1 litru apa, adaugam 6 – 8 lingurite de ceai). Dupa ce infuzia este gata, strecuram, adaugam sucul de lamaie si/sau portocale, eventual zahar si lasam la frigider pentru cel putin o ora. Servim apoi in pahare reci pline cu gheata, menta, lamaie si fructe congelate.
Sfaturi importante:
Acoperiti carafa cu ceai cu folie protectoare cu plasati-o in frigider (niciodata descoperita, cum ni se prezinta in filmulete pe youtube);
Folositi desigur apa plata pentru infuzie si ceai vrac cumparat din tea shop-uri sau ceainarii (evitati pe cat posibil plicurile);
Adaugati gheata doar in momentul in care serviti ice tea;
Pe cat posibil renuntati la zahar si la miere pentru a va bucura de aroma 100% natura a ceaiului;
Pentru infuzie recomand ceaiuri negre (Ceylon merge de minune, l-am incercat de foarte multe ori), ceaiuri negre sau verzi aromatizate, amestecuri de fructe uscate, amestecuri de plante medicinale si roiboos). Incercati si combinatii, nu o sa regretati.
Care este povestea ice tea-ului?
Se considera ca cel care a inventat ice tea-ul este comerciantul englez Richard Blechynden. La targul St. Louis World Trade Fair din anul 1904, Richard Blechynden nefiind capabil sa atraga atentia potentialilor cumparatori si vizitatori ai targului cu ceaiul sau fierbinte pe care il oferea spre degustare pe o vreme foarte calduroasa, i-a adaugat gheata si astfel a inventat ceaiul cu gheata (ice tea). Sunt insa surse/opinii conform carora ice tea-ul are o istorie mult mai indepartata, conectata cu secolul al XVII-lea. Si probabil asa este!
Unde se consuma ice tea
In prezent, in State Unite 85% din ceaiul consumat este ice tea si conform ultimelor sondaje, in peste 80% din casele americanilor se consuma ice tea.
Piata de ice tea din Japonia este una dintre cele mai importante din lume. Aici intalnim peste tot ice tea imbuteliat la sticle sau la cutii, disponibil oriunde, inclusiv la automate, pe strazi. Majoritatea ice tea-urilor din Japonia contin ceai verde sau oolongs, de foarte buna calitate, fara conservanti si fara adaosuri de zahar, conservanti, etc.
In Vietnam, ceaiul rece este servit adesea gratuit in cafenele si restaurante, in timp ce clientii decid ceea ce vor sa comande de mancat.
In Hong Kong ice tea-ul cu lamaie este frecvent intalnit in restaurante. Se infuzeaza de regula Ceylon cu foarte multa lamaie. In cafenele, ceainarii, bufeturi de tipuri “Quickly” se infuzeaza in general ice tea verde (adesea cu iasomie).
In India ice tea-ul este foarte popular pe strazi, in cafenele, in restaurante. Cea mai populara forma de ice tea din India este varianta cu ghimbir, lamaie, ceai negru, dar si varianta cu tulsi (busuiocul sfant indian).
Si in Thailanda ice tea-ul este foarte popular. Aici ceaiul infuzat pentru ice tea este de regula ceai negru, la care se adauga zahar si lapte condensat (lapte de vaca sau lapte de cocos care se adauga peste ceai si peste gheata).
Desi chinezii prefera varianta clasica, fierbinte de infuzare a ceaiului, incepand cu anul 1980 popularitatea ice tea-ului a crescut in mod surprinzator in China. Majoritatea ceaiurilor infuzate la rece sunt ceaiuri verzi, ambalate si imbuteliate in sticle si doze. Foarte multi chinezi prefera insa varianta “homemade ice tea”.
Asa cum sper ca veti prefera si voi, varianta homemade ice tea care este cea mai simpla, cea mai rapida, cea mai ieftina si cea mai sanoasa. Si cea mai savuroasa, va garanteaza o mare iubitoare de ice tea!
In Turcia nu spui: “Micul dejun este gata!” ci spui “Ceaiul este gata!”
“Çaysız sohbet aysız gökyüzü gibidir.“- „Conversatiile fara un ceai sunt ca cerul fara luna noaptea” proverb din Sivas, Turkey
Ceaiul este un simbol national in Turcia, iar daca spunem ca intr-un mic pahar cu ceai regasim tot spiritul turcesc nu exageram cu nimic.
Un delicat pahar de ceai turcesc ne dezvaluie ospitalitatea proverbiala a turcilor (nu poti sa refuzi invitatia la ceai venita din partea unui turc si nu poti servi un singur pahar), bucuria lor de trai si de a savura clipa (beau ceaiul fierbinte, il amesteca zgomotos cu doua cuburi de zahar pentru fiecare pahar si il sorb usor, putin cate putin…), conservatorismul si mandria nationala (ceaiul si laleaua sunt doua simboluri importante ale Turciei, asadar nu ne surprinde faptul ca paharele traditionale de ceai turcesc au forma de lalea).
In Turcia ceaiul se bea diferit de restul Europei sau Asia.
Rize çay si çaydanlık (ceai turcesc si ceainic)
In Turcia ceaiul se bea in ton cu vremea, adica se bea fierbinte si la 40 de grade Celsius, niciodata cu gheata, niciodata cu lapte, insa intotdeaua cu zahar. Si niciodata nu se bea singur. Pentru ceaiul turcesc este mereu nevoie de cel putin doi. Ceaiul este prin excelenta un simbol al ospitalitatii si prieteniei care se bea inainte si dupa orice masa, dar si intre mese…de dimineata pana seara. Doar in estul Turciei ceaiul se bea putin diferit: un cub de zahar este plasat in gura iar apoi ceaiul este servit. Acest stil de servire poarta denumirea de kıtlama.
Infuzia cu ceai turcesc çay are culoarea rosie, asemenea steagului national de care fiecare turc este mandru, asemenea lalelelor din fata Palatului Topkapî, din Piata Sultanahmet pe care le puteti admira in fiecare primavara, asemenea rosului din superbele covoare cusute manual.
Asa cum am precizat, ceaiul turcesc se bea in pahare mici pentru ca este concentrat. Paharele se apuca de margine pentru a-ti feri degetele de arsuri (de aceea paharele au forma de lalea).
Camellia Sinensis pe coastele Marii Negre
Plantatie de ceai din Rize - Turcia
In ciuda popularitatii sale, ceaiul se consuma in Turcia abia de la inceputul secolului XX, fiind incurajat consumul lui ca alternativa la cafeaua care devenise dupa Primul Razboi Mondial foarte scumpa (turcii cumparau patru pahare de ceai la pretul unei cesti de cafea).
Ceaiul turcesc este obtinut din planta de ceai Camellia Sinensis care creste pe coastele estice ale Marii Negre. Multe din plantatiile de ceai sunt grupate in jurul orasului Rize si in zona granitei cu Georgia, pana la Trabzon. In anul 1924 Parlamentul a adoptat o lege care a incurajat si a stimulat productia de ceai in aceasta parte a Turciei. La sfarsitul anilor 1930 au fost importante din Georgia peste 20 de tone de seminte de Camellia Sinensis.
De asemenea, Presedintele Mustafa Kemal Atatürk (1881 - 1938) a incurajat si a sprijinit producatorii de ceai, facandu-l foarte accesibil tuturor si incurajand exporturile masive de ceai. Astazi sunt folosite peste 767 milioane m² de teren pentru a cultiva gradinile de ceai care ajung si la altitudini de 1000 de metri.
In curand productia de ceai a devenit una dintre cele mai importante ramuri ale agriculturii turcesti, Turcia realizand peste 10 la suta din productia mondiala de ceai.
Cum se prepara un ceai turcesc de calitate
Alege un ceai de buna calitate. Exista cateva branduri de renume de ceai turcesc. Çaykur este cea mai veche companie care produce ceai in Turcia (si are in prezent o cota de piata de 46% si o retea de distributie performanta care ii permita sa ajunga in toate cele sapte regiuni ale Turciei, inclusiv in zonele rurale). O alta companie producatoare de ceai in care puteti avea incredere este Doğuș . O alta recomandare de care merita sa tineti cont, indiferent de marca ceaiului ales: verificati anul in care a fost produs ceaiul. In medie, din momentul ambalarii, ceaiul isi pastreaza toate calitatile doi ani. Preferatul meu este ceaiul negru turcesc cu bergamota pe care vi-l recomand.
O ultima recomandare cand vine vorba despre alegerea unui ceai de calitate: daca vreti sa testati calitatea ceaiului, puneti putin ceai in apa rece. Daca apa isi schimba incet culoarea, avem de-a face cu un ceai excelent. Daca ceaiul isi schimba rapid culoarea, nu am facut cea mai buna alegere.
Alege ceainicul traditional turcesc çaydanlık. In mod traditional, ceaiul se infuzeaza intr-un ceainic special numit çaydanlık (2 ibrice suprapuse – unul pentru apa fierbinte, unul pentru ceaiul infuzat). De ce este nevoie de un astfel de ceainic? Pentru ca in ibricul de deasupra se infuzeaza ceaiul si rezulta ”esenta de ceai”, iar in ibricul de dedesubt se pastreaza apa fierbinte pentru a se dilua “esenta de ceai”. Exista doua tipuri de infuzie: ceaiul açık – slab, putin concentrat sau koyu – puternic, concentrat.
Cum preparam 4 pahare mici cu ceai turcesc (4 – 5 lingurite de ceai turcesc si 1 litru de apa)
Ceai turcesc servit in restaurantul Edessa - Romania
- Pregatim 4 - 5 lingurite de frunze de ceai turcesc si 4 cesti cu apa plata de 250 ml = 1 litru de apa plata;
- Punem apa la fiert in ibricul mai mare;
- Punem frunzele de ceai in ibricul mai mic, impreuna cu 2 lingurite de apa rece si il asezam deasupra ibricului mare;
- Dupa ce apa a fiert, o lasam “sa se linisteasca” 2 - 3 minute (nu punem apa fiarta peste ceai pentru a nu-i altera gustul si proprietatile);
- Turnam jumatate din apa fierbinte peste frunzele de ceai, in ceainicul mic, lasandu-le timp de 5 – 7 minute sa se infuzeze (cand adaugam apa peste ceai, niciodata nu amestecam frunzele de ceai, pur si simplu adaugam apa lent);
- Apoi turnam ceaiul in pahare folosind o strecuratoare. Umplem jumatate din pahare cu ceai infuzat, restul completandu-le cu apa fierbinte din ibricul mare;
- Consumam ceaiul infuzat intr-o jumatate de ora (dupa ce ceaiul s-a racit complet, veti vedea ca nu mai are acelasi gust savuros ca la inceput, asadar recomand consumarea lui in 30 de minute, atunci cand este cald).
Bine de stiut!
- Turcia este tara cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor: 6, 87 kg de ceai/an, urmata de Maroc cu 4, 34 kg de ceai/an si de Irlanda cu 3,22 kg de ceai/an.
- Intr-o zi torida, un localnic iubitor de ceai din Turcia ajunge sa bea si 20 de paharele de ceai.
- Turcia se afla pe locul cinci in lume la productia de ceai, dupa China, India, Kenya, Sri Lanka.
- Ceaiul a fost cultivat in Turcia pentru prima oara in anul 1917 langa orasul Rize, in Estul Turciei. De aceea ceaiul turcesc se mai numeste si Rize çay.
- In Turcia peste 200 000 de familii se ocupa de afaceri cu ceai (administeaza gradini de ceai, au fabrici de ceai, comercializeaza ceai, etc).
- In Turcia exista peste 300 de fabrici producatoare de ceai.
- Astazi sunt folosite peste 767 milioane m² de teren pentru a cultiva gradinile de ceai care ajung si la altitudini de 1000 de metri.
- Daca esti oaspetele unui turc, vei fi invitat “la inca un pahar de ceai” pe tot parcursul vizitei tale. Pentru turci propozitia: “Nu mai avem ceai” pur si simplu nu exista. Asadar, daca nu mai vrei sa servesti ceai, plaseaza lingurita deasupra paharului imediat ce ai terminat de baut. Conform etichetei, acest gest se traduce: “Sincer, nu mai vreau ceai, este suficient, multumesc!”
