Navigate / search

Istoria Ceaiului

istoria ceaiului

Ceaiul – elixirul vietii de mai bine de 5 000 ani

De mai bine de 5000 de ani ceaiul face parte din viata de zi de cu a oamenilor din intreaga lume. Ceaiul se bea pe toate continentele pentru proprietatile sale curative, pentru efectul energizant, pentru placerea gustului, din uzanta sociala, pentru a linisti trupul, pentru a relaxa mintea si pentru….starea “de dupa o ceasca de ceai”.
Taoistii il considera pe buna dreptate un veritabil elixir al vietii, iar budistii il folosesc inca din cele mai vechi timpuri pentru lupta cu somnul in timpul interminabilelor ore de meditatie.
Cei care au descoperit ceaiul sunt chinezii. Iar cel care l-au adus la nivel de arta sunt japonezii. Sa vedem in continuare cum, citind despre istoria ceaiului.

Legenda spune ca…

“Inventatorul” ceaiului pe care il bem noi astazi (si se considera ca bem mult ceai la nivel mondial, in jur de 15 000 cani in fiecare secunda) este imparatul chinez Shen Nung. Astfel, in timpul unei calatorii, o intamplare fericita a facut ca o frunza unui copac sa ajunga in bolul cu apa fierbinte al imparatului care a apreciat imediat gustul si calitatea noii bauturi rezultate. Se spune ca intamplarea a avut loc in anul 2737 i. Hr.
O alta legenda (o legenda zen de aceasta data) ne spune ca fondatorul scolii Zen, Bodhidharma a adormit pret de cateva clipe dupa 9 ani in care a meditat continuu. Profund dezamagit de momentul lui de slabiciune, s-a autopedepsit taindu-si pleoapele. Iar in locul in care au cazut pleoapele sale au crescut arbusti de ceai.

Inceputurile ceaiului in China

Intre secolele IV si V ceaiul devine bautura favorita a chinezilor din Valea fluviului Yang – tse, apoi se raspandeste in tot sudul Chinei. Istoria ceaiului in China arata ca ceaiul si-a facut insa intrarea in domeniul poeziei si filosofiei in China abia in secolul al VIII-lea, cu un ritual rafinat.
Chinezii beau ceaiul in aceasta perioada intr-o maniera complexa. Frunzele erau trecute prin vapori si apoi zdrobite. Pudra rezultata se amesteca cu orez, ginseng, coaja de portocale, mirodenii, lapte, ceapa. Compozitia se cocea, transformandu-se intr-o turta frageda. Apoi se zdrobea intre doua foi de hartie, obtindu-se astfel pulberea pentru prepararea ceaiului.
In zilele noastre aceasta tehnica se mai intalneste la tibetani (cu variatii). Ei adauga astazi in ceai: unt, smantana, ceapa.

Scolile si perioadele ceaiului

Ca orice arta, ceaiul are scolile si perioadele sale. Acestea sunt:

Dinastia Tang – Scoala clasica

In aceasta perioada ceaiul se clocotea impreuna cu apa (perioada ceaiului clocotit). In aceasta perioada culoarea ideala pentru cana de ceai din portelan era bleu (ii dadea ceaiului o tenta verzuie). Interesant este faptul ca la ceai se serveau dulciuri inca din perioada dinastiei Tang.

Dinastia Song – Scoala romantica

In perioada Song ceaiul era batut, preparat intr-o maniera complexa. Frunzele de ceai se macinau fin cu o mica moara de piatra, se turna apa calda si se batea totul, cu o varguta fina de bambus, despicata. Ceaiul se servea intr-un bol gros de email bleu inchis sau brun inchis. Aceasta perioada se mai numeste si perioada ceaiului batut.

Dinastia Ming – Scoala naturalista

In perioada Ming ceaiul se infuzeaza (asa cum il preparam si noi in zilele noastre). In aceasta perioada se prefera servirea ceaiului in cesti fine de portelan (in special portelan alb). Aceasta perioada se mai numeste si perioada ceaiului infuzat.

Raspandirea ceaiului in Japonia

Se pare ca in anul 1191 calugarul budist Eisai (1141 – 1215), numit “parintele Ceaiului” a introdus ceaiul in Japonia, dupa intoarcerea sa din China. El a cultivat ceaiul intr-o gradina botanica de la Kyoto si a scris cartea “Kitcha-Yojoki” in care elogiaza calitatile exceptionale ale bauturii.
Ulterior, s-au facut plantatii de ceai aproape de Kyoto, care au produs cel mai bun ceai din lume. In secolul urmator se mentioneaza existenta mai multor gradini de ceai in Japonia.
In secolul al XIII-lea folosirea ceaiului s-a transformat in Chanoyu, un ceremonial al ceaiului specific japonez. Denumirea de Chanoyu a fost atribuita de catre calugarul budist Murata Juko (1422 – 1503), dar Chanoyu a fost perfectionat si adus la nivelul de arta de catre marele maestru Sen no Rikyu (1522 – 1591). De atunci, pentru japonezi ceaiul a devenit un cult al puritatii si al rafinamentului, iar servirea ceaiului a devenit o ceremonie sociala, cu semnificatii religioase.
Ceremonialul ceaiului este practicat in mediile cultivate japoneze in secolul XIII, dar mai ales in secolul al XV-lea , odata cu dezvoltarea budismului Zen. Practicile ceremonialului sunt codificate dupa o eticheta stricta prin Chada (Calea Ceaiului). Aceasta ceremonie avea o semnificatie filosofica si sociala, sustinuta prin 4 principii spirituale: armonie, respect, puritate, liniste.

Si iata ca ceaiul ajunge si in Europa!

La sfarsitul secolului al XVI-lea olandezii au raspandit zvonuri ca in Orient se bea o licoare miraculoasa, cu gust bun din frunzele unui arbust. Si tot ei au importat pentru prima data ceai in Europa, in 1610, in portul din Amsterdam.
In Anglia ceaiul ajunge in anul 1650 si obiceiul de a bea ceai este introdus de catre printesa lusitana Ecaterina de Braganza in urma casatoriei cu viitorul rege Carol al II-lea al Angliei. In Franta ceaiul ajunge in jurul anului 1636 si in Rusia dupa anul 1638.
La inceput, ceaiul se bea in casele nobililor olandezi (si datorita faptului ca era foarte scump), iar obiceiul s-a raspandit usor usor in intreaga Europa, in mediile cultivate (cu o mai mare rapiditate in randul tarilor maritime, desigur). “Popularitatea ceaiului” a fost asigurata si datorita lucrarilor scrise in acea vreme despre proprietatile curative ale ceaiurilor. Celebrul doctor Tulpius, consul de Amsterdam lauda calitatile ceaiului in anul 1641. In 1667 un medicul francez Souquet i-a intarit afirmatiile, iar in 1678, Bontsque, medicul elector de Brandeburg lauda virtutiile ceaiului in teza sa de dizertatie si asigura succesul ceaiului.

Citeste intreaga poveste despre raspandirea ceaiului in Europa.

Astazi am urmarit evolutia si istoria ceaiului, de la prima cana savurata cu aproximativ 5000 de ani in urma, pana la cele 15 000 de cani de ceai pe care le consuma populatia globului in fiecare secunda astazi.
Si povestea nu se termina aici… Atata timp cat oamenii isi vor duce existenta pe Pamant, ceaiul si povestilor lui ii vor insoti mereu.