Navigate / search

Istoria Ceaiului – Partea a II-a. Ceaiul ajunge in Europa

Asa cum am prezentat in prima parte a articolului nostru despre Istoria Ceaiului, avem de-a face cu o poveste veche de peste 5000 de ani.
De mai bine de 5000 de ani ceaiul face viata mai frumoasa si mai sanatoasa pentru oamenii din intreaga lume.
Ceaiul a fost descoperit in China in jurul anului 2737 i. Hr de catre imparatul chinez Shen Nung (Shennong) cand o frunza dintr-un arbore de ceai a cazut in bolul sau cu apa fierbinte. Dupa raspandirea ceaiului in China, a venit randul Japoniei sa se bucure de minunata infuzie. Se pare ca in anul 1191 calugarul budist Eisai (1141 – 1215) a introdus ceaiul in Japonia, dupa intoarcerea sa din China.
Dupa raspandirea ceaiului in Japonia, a venit in sfarsit momentul ca ceaiul sa ajunga in Europa. Sa vedem cand si cum:

Primele consemnari despre ceai din Europa

Paradoxal, primele consemnari despre contactul Occidentului cu ceaiul se pastreaza in scrierile chinezesti, nu in cele europene. Astfel, aflam ca in anul 479 d. H negustorii turci au ajuns la una dintre granitele Mongoliei si au facut comert cu ceai, dar nu exista nicio consemnare a primirii ceaiului in Turcia.
Urmatoarea consemnare a avut loc in anul 850, cand un turc pe nume Suleiman a scris “O poveste despre ceai spusa de doi calatori arabi”.
O alta mentiune scrisa despre ceai se gaseste in amintirile unui voiajor arab. El povesteste ca dupa anul 879, principalele surse de venit ale orasului Canton din China (astazi cunoscut sub numele de Guangzhoua) erau sarea si ceaiul. Regiunea a prezentat intr-adevar dintotdeauna interes pentru exportatorii de ceai, matase, mirodenii, ceramica, datorita porturilor cu iesire la mare ce au deschis calea convoaielor europene si arabe.
Extinderea ceaiului in afara Asiei a fost facilitata abia dupa anul 1517 cand portughezii au ajuns in China.
Inainte ca portughezii sa stabileasca o ruta pe mare catre China, Venetia era centrul comercial unde se aduceau marfuri din Orient pentru a fi schimbate cu marfuri europene. Pe langa condimente, matasuri, tesaturi, etc, negustorii au inceput sa aduca si ceai in Venetia.

Navigationi e Viaggi
Navigationi e Viaggi

Hajji Mahommed, un negustor persan i-a povestit lui Gian Battista Ramusio, secretar al Consiliului celor Zece din Venetia despre beneficiile ceaiului. Acesta a inclus informatiile impartasite despre proprietatiile benefice ale ceaiului asupra sanatatii in cartea sa din anul 1550 “Navigationi e Viaggi “ – “Calatorii pe mare si pe uscat”. Aceasta a fost prima consemnare a ceaiului intr-o carte europeana.
Monopolul Venetiei asupra comertului cu Orientul a fost insa de scurta durata. Portughezii au reusit sa stabileasca o ruta navala pe baza explorarilor lui Vasco da Gama. Chinezii au permis portughezilor sa construiasca un centrul comercial in Macao si olandezii au construit un centru comercial in insula Java.
Alte relatari despre ceai au venit din partea preotilor misionari portughezi. Parintele iezuit Gaspar da Cruz scria in anul 1560 despre licoarea “amara, rosie si medicinala” numita ceai. Parintele Matteo Ricci, care a devenit consilier stiintific la curtea Chinei impartasea o parere personala la inceputul anilor 1600: el credea ca la baza longevitatii chinezilor sta consumul regulat de ceai.

Anul 1610 – in portul din Amsterdam ajunge primul import de ceai

In anul 1610* Compania Olandeza a Indiilor de Est importa primele transporturi de ceai din China. La inceput, ceaiul se bea in casele nobililor olandezi (si datorita faptului ca era foarte scump), iar obiceiul s-a raspandit usor usor in intreaga Europa, in mediile cultivate (cu o mai mare rapiditate in randul tarilor maritime). “Popularitatea ceaiului” a fost asigurata si datorita lucrarilor scrise in acea vreme despre proprietatile curative ale infuziei. Celebrul doctor Tulpius, consul de Amsterdam lauda calitatile ceaiului in anul 1641. In 1667 un medicul francez Souquet i-a intarit afirmatiile, iar in 1678, Bontsque, medicul elector de Brandeburg lauda virtutiile ceaiului in teza sa de dizertatie si asigura succesul ceaiului.
In anul 1630, fiecare corabie olandeza se intorcea din China in Europa cu vase de ceramica dedicate ritualului ceaiului si cu incarcaturi de ceai. Exista consemnari ca in Amsterdam, Londra si Paris se bea regulat ceai inca din anul 1635.

Ceaiul ajunge in Anglia

Catherine de Braganza
Catherine de Braganza

In Anglia ceaiul ajunge in anul 1650 si obiceiul de a bea ceai este introdus de catre printesa lusitana Catherine de Braganza in anul 1662 in urma casatoriei cu viitorul rege Charles al II-lea al Angliei. Aceasta iubea ceaiul si l-a adus cu ea in Anglia. A inceput sa serveasca la Curte ceai invitatilor si usor – usor obiceiul de a servi ceai s-a raspandit.
La inceput insa ceaiul era o bautura scumpa pe care o foloseau la receptii nobilii. Ceaiul a ajuns la publicul larg britanic in anul 1658 atunci cand a fost oferit spre vanzare in Londra la Garrway’s Coffee House. Thomas Garrway (1632-1704), proprietarul magazinului din Exchange Alley a fost primul care a inventat reclama pentru ceai. El informa clientii ca noua bautura “alunga visele grele, usureaza creierul si intareste memoria.” In 1668 el a facut un anunt foarte detaliat in ziarul britanic Mercurius Politicus in care povesteste despre beneficiile frunzelor de ceai care  “curata trupul si-l tonifica”, “ajuta in cazul durerilor de cap si ametelilor”, “curata rinichii si pietrele de la rinichi”, etc.

Cea mai mare parte din ceaiul care sosea in Anglia provenea din China prin intermediul Companiei Indiilor de Est care primise acreditare de la regina Elisabeta in anul 1599. Britanicii au ajuns rapid sa iubeasca ceaiului, iar importurile au crescut. In anul 1669, Compania Indiilor de Est importa in mod regulat ceai in Anglia.
La jumatatea secolului al XIX lea englezii ajunsesera mari bautori de ceai, deci a fost nevoie de inventarea unor metode rapide de a aduce ceai in Europa din Asia. Aceste nevoi au dus la nasterea marii epoci a corabiilor cu panze. Aceasta categorie noua de corabii a redus semnificativ timpul importului de ceai (unele corabii faceau calatoria din Hong Kong la Londra in doar 95 de zile). Epoca corabiilor cu panze a apus insa in anul 1669 cand s-a deschis Canalul Suez care a scurtat calatoria spre China. Vasele cu panze au fost inlocuite cu vasele cu aburi care erau mult mai economice.

Ceaiul ajunge in Rusia

In Rusia ceaiul a ajuns oficial in anul 1618 cand tarul Alexei a primit cadou mai multe lazi cu ceai din partea ambasadorilor chinezi.
In anul 1689 se organizau caravanele de negustori cu 300 de camile care calatoreau 11 000 de mile din Rusia pana in China si inapoi in 16 luni. Ruta ducea caravanele prin Mongolia si desertul Gobi, fiecare camila carand 600 de livre de ceai. In timpul calatoriei, ceaiul din sacii de panza era impregnat cu mirosul focurilor de tabara si astfel s-a nascut celebrul ceai rusesc care se comercializeaza si astazi: Russian Caravan. Totodata, pentru ca ceainicele din portelan erau imposibil de transportat in lunga calatorie, samovarul metalic a devenit un mod practic si popular in Rusia si in zilele noastre pentru a pregati apa fierbinte pentru infuzia cu ceai.

Repere din istoria ceaiului in Cartea Ceaiului – Dr. Lester A. Mitscher si Victoria Dolby Toews.

2735 i.H – o carte chinezeasca de medicina include cea mai timpurie mentionare scrisa in care ceaiul este prezentat ca un adjuvant pentru sanatate.
350 d.H – un dictionar chinezesc descrie metoda de prepare a ceaiului.
479 – negustorii turci fac schimburi cu ceai la granita mongola.
500 – intr-un dictionar chinezesc ceaiul este descris ca fiind o bautura placuta.
520 – potrivit legendei, Bodhidharma, un calugar budist si-a retezat pleoapele ca sa se pedepseasca pentru ca a adormit in timpul meditatiei, iar in locul in care au cazut pleoapele a rasarit o planta de ceai.
780 – Lu Yu scrie „Cha Ching” (Cartea Ceaiului).
794 – imparatul japonez a infiintat un post guvernamental pentru a supraveghea plantele de ceai, un indiciu al importantei ceaiului.
850 – este publicata “O povestire despre ceai spusa de doi calatori arabi” care familiarizeaza lumea occidentala cu ceaiul chinezesc.
1211 – este publicata in Japonia o carte despre ceai care creste popularitatea ceaiului.
1333 – jocul cu ceai tocha atinge varful popularitatii in Japonia. Tocha era un joc practicat de samurai. Ei degustau diverse ceaiuri si trebuiau sa indice regiunea unde erau ele cultivate.
Aprox. 1450 – Murata Shuko stabileste forma sub care va avea loc ceremonia japoneza a ceaiului.
1517 – Corabierii portughezi sosesc in China si fac comert cu ceai.
1559 – “Calatorii pe mare si pe uscat” publicata in Europa subliniaza beneficiile ceaiului pentru sanatate.
1610 – Compania Oladeza a Indiilor de Est importa prima incarcatura navala de ceai chinezesc in Europa.
1618 – tarul Rusiei, Alexei primeste in dar ceai chinezesc.
1635 – primele raporte despre consumul de ceai al europenilor.
1657 – ceaiul este disponibil britanicilor pentru cumparare.
1660 – guvernul britanic taxeaza importul de ceai.
1834 – are loc prima incercare de cultivare a ceaiului in India.
1848 – Robert Fortune, un aventurier britanic pretinde ca este comerciant chinez pentru a invata secretele cultivarii ceaiului chinezesc.
1904 – este prezentat ceaiului cu gheata la Targul Mondial din Saint Louis.
In prezent – Popularitatea ceaiului continua sa creasca pe masura ce cercetarile stiintifice detaliaza beneficiile acestei bauturi pentru sanatate.

Astazi am urmarit evolutia si istoria ceaiului, de la prima cana savurata cu aproximativ 5000 de ani in urma, pana la cele 15 000 de cani de ceai pe care le consuma populatia globului in fiecare secunda astazi.
Si povestea nu se termina aici. Atata timp cat oamenii isi vor duce existenta pe Pamant, ceaiul si povestilor lui ii vor insoti mereu.

*Nota: Dupa alte surse este vorba despre anul 1606.

Bibliografie:
www.tsiosophy.com
www.tea.co.uk
Cartea Ceaiului – Dr. Lester A. Mitscher si Victoria Dolby Toews, Editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2012
The Tea Companion, Jane Pettigrew, Running Press, Philadelphia, 2004

Lasă un comentariu